ORDIN nr. 2.007 din 28 octombrie 2025 pentru prorogarea termenului prevăzut la alin. (2) al art. 8 din Ordinul ministrului transporturilor nr. 615/2015 privind aprobarea Procedurii pentru obținerea permisului de mecanic de locomotivă, Cerințelor privind procedurile de eliberare și actualizare a certificatului și Cerințelor și procedurii de recunoaștere a persoanelor și organismelor
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. c) și ale art. 16 alin. (2) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2019 privind siguranța feroviară, aprobată prin Legea nr. 71/2020,
în temeiul prevederilor art. 5 pct. 5 și ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin:
Articolul 1
Termenul prevăzut la alin. (2) al art. 8 din Ordinul ministrului transporturilor nr. 615/2015 privind aprobarea Procedurii pentru obținerea permisului de mecanic de locomotivă, Cerințelor privind procedurile de eliberare și actualizare a certificatului și Cerințelor și procedurii de recunoaștere a persoanelor și organismelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 mai 2015, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la 29 octombrie 2028.
Articolul 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii, nr. 1.160/2022 pentru prorogarea termenului prevăzut la alin. (2) al art. 8 din Ordinul ministrului transporturilor nr. 615/2015 privind aprobarea Procedurii pentru obținerea permisului de mecanic de locomotivă, Cerințelor privind procedurile de eliberare și actualizare a certificatului și Cerințelor și procedurii de recunoaștere a persoanelor și organismelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 27 iunie 2022.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ciprian-Constantin Șerban
București, 28 octombrie 2025.
Nr. 2.007.
–-
