ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române

Luând în considerare necesitatea asigurării unui just echilibru între scopul legislației feroviare de a proteja viața, integritatea și sănătatea persoanelor care participă la traficul feroviar și celeritatea clarificării situației personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare cu privire la care există suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive generate de rezultatul testării cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive ori, după caz, de refuzul de a se supune testării,
având în vedere lipsa reglementării la nivel primar care să asigure cadrul legal necesar verificării, constatării și sancționării consumului de alcool sau de substanțe psihoactive, precum şi a unor termene rezonabile de realizare a analizelor toxicologice privind confirmarea prezenței în organism a unor substanțe psihoactive sau a alcoolului în sânge pentru personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare, în considerarea necesității monitorizării demersurilor administrative întreprinse pentru realizarea cu celeritate a analizelor toxicologice în scopul evitării posibilelor întârzieri nejustificate în procedura de lucru, având în vedere faptul că siguranța feroviară trebuie să se desfăşoare fără pericol pentru persoane, pentru bunurile şi mărfurile încredinţate la transport, pentru vehiculele feroviare, pentru infrastructură, precum şi pentru mediul înconjurător, iar îmbunătățirea parametrilor specifici domeniului se poate obține doar prin stabilirea unor instrumente de lucru unitare în vederea identificării celor mai bune soluții pentru atingerea scopului propus, întrucât este necesară instituirea unor măsuri adecvate în contextul social recent, determinat de accentuarea consumului de substanțe psihoactive şi de băuturi alcoolice în rândul personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare, având în vedere faptul că ultima reglementare în domeniul feroviar cu privire la constatarea şi sancţionarea unor abateri săvârşite de personalul din unităţile de căi ferate aflat sub influenţa de băuturi alcoolice a fost Ordinul ministrului transporturilor şi telecomunicaţiilor nr. 855/1986 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea disciplinei în unităţile Ministerului Transportului şi Telecomunicaţiilor, ordin care nu a mai putut fi pus în aplicare începând cu anul 1998, odată cu reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, în lipsa adoptării în regim de urgență a măsurilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se poate ajunge la afectarea siguranţei circulaţiei feroviare, reglementarea neputându-se realiza pe calea procedurii obișnuite de legiferare ce presupune dezbateri amănunțite și, implicit, un orizont de timp îndelungat, procedură care poate conduce la imposibilitatea adoptării, în timp util și cu celeritate, a măsurilor necesare pentru asigurarea cadrului normativ de nivel primar necesar în scopul verificării, constatării și sancționării consumului de alcool sau de substanțe psihoactive, în cazul personalului cu atribuții privind siguranța circulației în transportul feroviar.
În considerarea celor mai sus precizate, motivarea urgenței și a situației extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată este generată de inexistența la acest moment, a cadrului legal de verificare, constatare și sancționare a consumului de alcool sau de substanțe psihoactive, în cazul personalului cu atribuții privind siguranța circulației în transportul feroviar, cu riscuri asupra siguranței feroviare.
Situația extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată este generată de lipsa unor instrumente legale și a unor mecanisme care să permită instituirea unor măsuri adecvate, aspectele vizate constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, extraordinară, independentă de voința Guvernului, care pune în pericol interesul public și a cărei reglementare nu poate fi amânată, astfel că se impune adoptarea de măsuri imediate prin ordonanță de urgență.

0b-Nota

0a-Proiect OUG

Documentaţia poate fi consultată: 

  • pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în cadrul anunțului referitor la inițierea procedurii de consultare publică cu privire la prezentul proiect de act normativ

SURSA

Cât de utilă a fost această postare?

Faceți clic pentru a o evalua!

Rating mediu 5 / 5. Numărul de voturi: 1

Nici un vot până acum! Fii primul care votează această postare.

Lasă un răspuns