ORDIN nr. 1.063 din 16 mai 2024
pentru modificarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 103/2008 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru admiterea și expedierea transporturilor excepționale pe infrastructura feroviară – nr. 328
Articolul I
Ordinul ministrului transporturilor nr. 103/2008 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru admiterea și expedierea transporturilor excepționale pe infrastructura feroviară – nr. 328, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 și 180 bis din 10 martie 2008, se modifică după cum urmează:
1. În cuprinsul ordinului și în anexă:
a) sintagma „Autoritatea Feroviară Română – AFER“ se înlocuiește cu sintagma „Autoritatea de Siguranță Feroviară Română – ASFR“;
b) sintagma „AFER“ se înlocuiește cu sintagma „ASFR“.
2. Anexa „Instrucțiuni pentru admiterea și expedierea transporturilor excepționale pe infrastructura feroviară – nr. 328“ se modifică astfel:
a) la articolul 14, alineatul (8) va avea următorul cuprins:
(8) Transporturile depistate în stațiile din parcurs, care s-au expediat fără respectarea prevederilor prezentelor instrucțiuni, vor fi reținute în stațiile respective, iar șeful stației le va semnala în scris organelor competente pentru tratarea conform Regulamentului de investigare a accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și pe rețeaua de transport cu metroul din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 117/2010.“;
b) anexa C la anexa nr. 6^1 se înlocuiește cu anexa nr. 1;
c) sigla AFER prevăzută în anexa F la anexa nr. 6^1 se înlocuiește cu sigla ASFR, ale cărei formă și conținut sunt prezentate în anexa nr. 2;
d) în anexa nr. 12, alineatul (7) al articolului 1 se abrogă.